Boboteaza. Busuioc și vise de ursit.

Atât în Sălaj cât și în restul țării, enoriașii primesc preotul cu crucea în ziua de Bobotează, obicei cunoscut și sub numele de Iordan sau Chiraleisa. Părintele va recrea în mod simbolic sfințirea Iordanului, apă în care a fost botezat Hristos. Astfel, ajutându-se de un mănunchi de busuioc, alături de o cruce și apă sfințită cunoscută și ca aghiasmă, preotul va stropi atât locuința cât și familia ce l-a primit.

Dar, alături de preot, copiii din tot ținutul Sălajului sunt cei care umblă cu Chiraleisa, zisă și țuraleisa la Șumal. Cete de băieți de șase și până la cincisprezece ani însoțeau părintele cu strigături specifice ocaziei, înconjurând ograda toată, de la casă, grajd și pomi. „Chiraleisa-i, Domne, Grău de primăvară, Şi-n pod şi-n cămară, Şi pă prispă-afară. Chiraleisa-i, domne, Popa cu feisa, Dieciţa cu cofiţa, Diacu cu sacu.” (Porumb Ioan, Biuşa, Sălaj). Pentru energia lor tămăduitoare, cei mici erau răsplătiți de gazde cu nuci, mere și prune uscate. Unde nu erau primiți, copiii se răzvrăteau cu o serie de urări dojenitoare, ironice, precum: „Câte paie pă poiată, Atâtea fete pă vatră, Câte pene pă cocoş, Atâţia prunci buboşi” (Puşcaş Tiberiu, Şumal – Sălaj).

Fetele nemăritate din zona Barcăului care nu și-au găsit încă alesul inimii obișnuiesc să ceară preotului un fir de busuioc. Sub veghea sa, acestea cred că în noaptea de Bobotează își vor visa ursitul. În sate din Valea Almașului precum Fildurile sau Zimbor, străbunii noștri obișnuiau să aprindă un foc strașnic al cărui fum se credea că va proteja ograda de duhurile rele, păstrând cenușa ocrotitoare până primăvara, când o presărau pe câmp pentru o recoltă bogată.
În popor, oamenii cred că aghiasma le va proteja casa de stricăciuni și pe ei de boli ale trupului.
O altă credință populară în zona întregului Sălaj este cea potrivit căreia vremea din ziua Bobotezei ar avea caracter prevestitor pentru blândețea sau asprimea vremii din întregul an. Localnicii preocupați cu lucrul pământului credeau că ploaia de Bobotează aduce cu ea o iarnă lungă, în timp ce vremea însorită promitea o vară lungă. Existau și semne care vorbeau despre bogăția roadelor pământului. Vântul și promoroaca de pe pomi promiteau bogăție, iar apa din streșinile caselor vorbea despre vinul bun ce avea să fie din strugurii din acel an.
Un obicei poate mai puțin cunoscut se găsește pe Valea Agrijului, unde câțiva tineri erau trimiși să scoată porțile sătenilor din țâțâni, așezându-le pe toate în fața casei în care se găsea părintele cu Iordanul. Diverse, mai noi sau din bătrâni, toate obiceiurile de Bobotează semnalează un timp de curățire, de înnoire, un timp tainic cu însemnătate pentru întregul an.