Case de obârșie din județul Sălaj 

Dar una din aceste case, veche de pe la 1900, a rămas înghețată în timp dar nu și în loc. Casa Birăiții construită de Lupou Dumitru la Plopiș, se găsește astăzi, după ce a fost reasamblată bârnă cu bârnă, la Iaz, în curtea Muzeului de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea. Lupou a fost primar al comunei Plopiș timp de 25 de ani neîntrerupt, între 1910 şi 1935, adică atât în perioada Imperiului Austro-Ungar, cât şi după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, până la moartea sa, în anul 1935. În maghiară, primarului i se spune „birău“, de unde și denumirea casei, care după moartea primarului a rămas soției acestuia, „birăița“. Casa are o istorie lungă și bogată. A trecut apoi de la primar, la ofițeri germani, iar mai apoi a fost adăpost pentru învățați și învățători ai locului.

Casa Birăiții

Muzeul Ligia Alexandra Bodea, Iaz

Și mai bătrână decât ea este Casa lui Fănuță din Cizer, ridicată în 1886, dar locuibilă și astăzi. „Casa lui Fănuță este construită din piatră de râu, lemn, pământ și țigle; e văruită cu mieriu (albastru), are herede (prispă) cu vraniță (poartă) și șoși (stâlpi) din lemn. Interiorul ei cuprinde trei încăperi: târnațul (prispa), tinda și camera propriu – zisă, pardosite cu pământ bătut, murluit (lipit) cu tină. În târnaț se intră pe două pietre, apoi se deschide vranița sau roșteiul și se trece peste o grindă groasă numită talpa casei, pe care sunt prinse rude folosite, unele la uscat rufe, altele la uscat legume sau fructe. În casa lui Făniţă se mai toarce, se îndrugă fuior de cânepă, caiere de lână, se ţese la război (pânză, lipideauă, saci, feţe de masă, preşuri), se vopsesc textile cu vopsele naturale din plante, se cos şi se ornează costume populare, se realizează podoabe din mărgele şi muruna cu oglinzi (specifică zonei).” – (sursa: adevărul.ro). Într-un loc idilic de unde se vede dealul cu fagi, carpeni și mesteceni și cu șura de lemn în dreapta ei, casa inspiră la meditație despre vremuri de mult apuse, dar totuși vii prin oamenii ce au îngrijit locașul ăsta ca pe un prunc în fașă.

Casa lui Fănuță din Cizer

Iar numai ceva mai încolo e casa bunicii unei poete din Răstolț, devenită acum Muzeul Etnografic din Răstolțu Mare. Muzeul este amenajat în casa bunicilor poetei Angela Maxim și cuprinde două camere și un hol. Camera dinspre grădină este amenajată strict tradițional, cu pereții din văiugă (lut amestecat cu paie) încă împodobiți ca pentru zi de sărbătoare, cu lut pe jos și grinzi de lemn. Tot în acea cameră se găsește „războiul de țesut” și „patul cu paie”, de asemenea o sobă foarte veche numită „fiteu cu ungheț”. Camera dinspre stradă, în schimb, este văruită în albastru și împodobită foarte frumos cu blide, și icoane. Acest muzeu a fost făcut din dragostea Angelei Maxim pentru obiectele vechi și din dorința de a mai salva și păstra aceste obiecte care au aparținut străbunilor noștri. Totul e ca-n poveste în casa bunicii poetei, o poveste în care omul încă sfințește locul.

Muzeul Etnografic Răstolțu Mare

Dar poate cea mai veche dintre toate este casa lui Lupuț din Cizer, numită de mulți „Casa lui Horea”. Casa era aproape să se prăpădească dacă nu ar fi fost salvată acum 40 de ani și mai apoi în 2017. Ea, totuși, nu i-a aparținut lui Horea, dar aici au locuit o vreme niște meșteri care, zice-se, l-au ajutat pe Horea să înalțe biserica de lemn din sat, lucru care, probabil, a iscat confuzia. Casa are o valoare arhitecturală deosebită, datorită vechimii, amplorii construcției, motivelor decorative din portalul ușii interioare, din cadrele ferestrelor, și din stâlpii târnațului. Valoarea ei derivă și din faptul că este una dintre ultimele case cu paie rămase martor, fiind reprezentativă pentru familiile mai înstărite de iobagi de pe cuprinsul regiunii Meseșului și a Transilvaniei de Nord.

Casa Lupuț din Cizer, după renovare

Casa lui badea Ioan din Buciumi, Casa Culii Drenului din Pria, Casa morarului din Răstoci, Casa Biriș din Meseșenii de Sus, Casa Rusoaii de la Valcău de Jos, Casa cântărețului de la Iaz, sunt doar câteva dintre casele pentru care timpul a încremenit și care, prin frumusețea și nostalgia lor, te poartă călător prin lumea de altă dată.